Zilele trecute, Canon a adus in Romania unul dintre primii 10 fotografi de eveniment din lume si vreau sa va impartasesc cu ce am ramas eu, dupa timpul petrecut in prezenta lui.

In primul rand, multa lume stie ca eu fotografiez cu Nikon si dincolo de glumele lui Jeff la adresa nikonistilor, Canon merita felicitari pentru organizare, iar dupa cum spunea si Cartier Bresson: “E o iluzie ca fotografiile se fac cu camera, ele se fac cu ochiul, inima si mintea”.  Nu am mentionat intamplator despre glume, primul lucru care mi-a placut la workshop, fiind cat de multe a transmis prin atmosfera relaxata, plina de umor, si cat de bine a fost structurat materialul prezentat.

 

CUM S-A APUCAT JEFF DE FOTOGRAFIE?

In anul de pauza dintre facultatea de psihologie-criminalistica si momentul in care ar fi trebuit sa inceapa sa lucreze, a calatorit si a facut multe fotografii, descoperind ca ii place foarte mult si ca si-ar dori mai degraba o astfel de profesie. Azi, dupa 25 de ani de munca pe acest drum, chiar daca in primii 10 nu prea a facut bani, are un stil propriu si este un fotograf renumit. Lucreaza impreuna cu sotia sa Sarah, care se ocupa in special de prelucrare, si care a inceput de un an si jumatate sa si fotografieze. Ca inspiratie, ii plac: Cartier Bresson, Don’ Mc Cullin, Sbastiao Salgado si Alex Webb iar sotiei ii place mult Tony Ray-Jones. Toti acesti fotografi sunt prin excelenta iubitori ai fotoreportajului, fapt care se reflecta in stilul lui Jeff, nuntile fotografiate de el si sotie, aratand mai degraba ca un fotoreportaj din revista Life. Sustine la fel ca orice fotoreporter, ca fotograful trebuie doar sa capteze ce vede si sa nu influenteze in niciun fel evenimentul pe care-l fotografiaza! Asta insemna sa nu-si aranjeze niciodata personajele in cadru, sa nu foloseasca flash-ul pentru a schimba atmosfera, sa se imbrace la fel ca participantii si sa nu iasa prin nimic in evidenta.

SECRETELE SUCCESULUI UNUI FOTOGRAF:

1) Poarta-te profesionist; tu esti expertul asa ca nu lasa un novice (clientul) sa ia decizii creative sau artistice pentru tine
2) Gaseste-ti un stil propriu. Nu-i copia pe altii, fii mai degraba o voce nu un ecou
3) Pretuieste-ti corect timpul tau. Nu iti face niciodata preturile in functie de cat cer ceilalti
4) E OK sa faci greseli. Doar gresind vei invata lucruri noi
5) Nu te opri niciodata din invatat
6) Bucura-te de calatorie! Nu exista nicio solutie miraculoasa, nici succesul peste noapte, ci doar un drum lung.

IMAGINILE AU TREI LUCRURI FOARTE IMPORTANTE: COMPOZITIE, LUMINA SI EMOTIE.

COMPOZITIE: cauta forme si linii; trage intai cadrele pe care le vrei tu, apoi pe cele pe care le-ar vrea clientul; foloseste reflexii pentru a decupa si scapa de zonele aglomerate; foloseste framing pentru a imbunatati un cadru; cauta un loc bun compozitional si asteapta un personaj.

LUMINA: trage fara flash, pastrand atmosfera autentica, iar cand lumina e slaba, cauta orice sursa de lumina (ex: interior de masina iluminat de becul usii). Trage intai din unghiul in care lumina cade perfect pe fata, apoi din alt ungi cat mai opus, pentru un efect dramatic. Flashul foloseste-l rar si doar bouce cand lumina e prea proasta ca sa-ti mai iasa ceva.

EMOTIE: fiecare imagine trebuie sa surprinda o emotie, iar o selectie de imagini sa spuna povestea prin impact, din cat mai putine cadre. Cauta sa surprinzi ce e particular evenimentului si emotiile participantilor. Emotia e mai importanta decat focusul, deformarea cadrului, sau aparitia elementelor nedorite. Nu exista imagine ratata, de sters, daca are emotie. Pentru exemplificare, a prezentat imagini miscate care surprindeau dansul intr-un mod imposibil pentru o imagine clara / corecta / inghetata. Unele dintre imagini erau deformate datorita unghiului wide sau miscate datorita timpului de expunere insa transmiteau intradevar emotie si miscare.

TEHNICA:
Jeff trage cu un Canon 5D Mark III. Obiectivele folosite sunt: 35mm f2 IS, 85mm f1.8, 85mm f2.8, 135mm f2, 16-35 f2.8 si 24-70mm f2.8 II.
Setarile:
– ISO 800 afara, 3200 in interior
– diafragma: trage mereu in prioritate diafragma (Av-Canon / A-Nikon), la f2,8 sau f5,6
– expunerea o face corect pentru cel mai intunecat punct
– autofocus single in punctul din centru si reincadrare; tine separat focusul de shutter, mutandu-l  pe butonul din spate (AE-L / AF-L)
– silent shutter
Pentru prelucrare foloseste Lightroom; face alb-negru, mici corectii ale expunerii si e de acord cu crop chiar si 50%, dar nu sterge, nu adauga elemente in cadru. Prelucrarea o face noaptea, pe intuneric.

O NUNTA IN STILUL ASCOUGH:
– lucreaza in echipa cu sotia; el el sta cu mireasa si domnisoarele iar sotia lui pozeaza mirele cu cavalerii; in locatiile unde se intersecteaza, trag din unghiuri opuse, unul din fata si unul din multime
– incepe cu cadre largi, cu locatile: biserica, restaurantul, ceva inedit din orasul acela, vremea si anotimpul; trage emotia locului… spre ex daca nunta e langa un lac, face un peisaj cu lacul si barcile, fara miri.
– cadre inside & outside, in care sa se vada cum se petrece ceva in interior si ce vreme sau alte lucruri erau afara; se foloseste de reflexia si transparenta unui geam sau de incadrari in care avem acces spre interior prin usa, fereastra sau orice alta deschidere.
– trage poze din timpul pregatirilor: momentul cand se imbraca rochia miresei, cand se probeaza pantofii miresei, cand se machiaza, coafeaza, mai ales daca e un haos, il transforma in imagini picturale (mai multe grupuri de 2 prs care fac cate ceva); pozeaza mireasa cu domnisoarele si mirii cu cavalerii in situatii reale, din timpul pregatirilor, asteptarilor (cand stau toti pe telefon) sau oricaror momente cand sunt impreuna FARA sa intervina in aranjamet. 97% din cele cca 200 de imagini predate la o nunta, sunt asa cum se intampla, restul de 3% fiind cateva detalii si portretele clasice. Oamenii ii pozeaza folosind framing sau face portrete landscape compozitia avand subiectul intr-o parte dupa regula treimilor, in focus, celelalte 2 treimi punand contextul (locatia sau momentul). Prefera haosul natural, simplificat prin reincadrare sau reflexii. Tine cont in portrete, de simetria cu fundalul: un alt portret de pe perete, o statuie, sau leaga emotional persoana de pozele inramate cu parintii sau bunicii care nu mai sunt, si cu obiecte ce amintesc de ei (ex a pozat o mireasa in oglinda bunicii, mireasa cu un colier primit de la familie sau portretul miresei cu poza tatalui care nu mai era, pe fundal).
– trage cadre multiple, rapid nu pierde timpul verificand pozele. Incepe cu cadre largi, apoi portrete, si ulterior imagini luate de aproape cu wide.
– cauta o zona cu o compozitie buna, anticipand de unde va aparea un om in cadru si asteapta momentul oportun pt a declansa
– surprinde emotia cand mama isi imbraca fiica in rochie, cand o vede tatal, bunica, fratele sau sotul
– pe drum pozeaza orice se intampla haios, emotiv, cauta expresii sau orice iesit din comun
– trage un cadru cu masina mirilor si biserica oricand e cadrul mai curat
– in biserica cauta emotia mirelui care-si asteapta sotia, tatalui care o preda, admiratia pe care o au toti pentru mireasa; pozeaza inclusiv expresii de plictiseala, suparare, frica, etc
– la restaurant pozeaza intrarea mirilor si expresii ale nuntasilor; cand se danseaza trage cadre cu timp lung de expunere sau de aproape, cu wide, pentru a surprinde atmosfera de petrecere; nu sterge imaginile cu focus prost, cu deformari ale fetelor sau orice alta greseala tehnica daca transmit emotii
– “nu exista focus corect”
– “nu conteaza daca se vad ochii sau fetele oamenilor, cand cadrul are totusi emotie sau o compozitie buna”

INTREBARI SI RASPUNSURI:

– daca wedding e partea comerciala, ce alte poze mai faci doar din placere? Imi place sa fac peisaje, portrete si poze de familie.
– daca ar fi sa aleagi un singur obiectiv fix cu ce ai poza? 50mm f1.2
– cum iti poti descoperi stilul? Facand multe poze dupa o perioada o sa simti ce iti place… esti influentat de stilul fotografilor pe care ii admiri.
– de ce sunt pozele alb-negru? Am fotografiat multi ani pe film alb-negru; imi pastreaza autenticitatea, stilul si ma ajuta sa ies din multime. Mai livrez si cateva imagini color de la nunta incluse in cele 3%
– de ce faci wedding si nu altceva? imi plac fotoreportajele si cred ca se leaga de pregatirea in psihologie criminalistica
– ai clienti carora nu le place cum pozezi? Ce faci cu ei? Daca nu ne potrivim ca stil le recomand alt fotograf
– ce faci cand nu ai oglinzi, geamuri si e balamuc in camera? Caut unghiuri ciudate si fac framing prin mobilier
– raw sau jpg? Mereu raw cu backup pe celalalt card
– folosind doar single focus pe centru si recompunerea cadrului cum rezolva subiectele care se misca spre fotograf? Fac pozele rapid si chiar daca e se piarde focusul, imaginea ramane buna daca momentul e inedit
– cum iti gasesti cilenti? Prin organizatorii de nunti, prin online si google ad sau vin direct datorita renumelui
– cate nunti faci pe an si cat costa fotografiatul? Fac ccca 25 nunti / an. Inainte de criza, castigam mai multi bani decat clientii mei care erau medici, avocati, etc (am calculat > 100.000 lire sterline / an cca 5000 pe eveniment);  acum castigurile s-au redus la jumatate.

Va invit sa vedeti portofoliul lui Jeff & Sarah Ascough accesand:

https://www.facebook.com/jeffascoughpictures/?fref=ts

sau

http://www.jeffascough.com/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *