Pe colţ

Era o casă veche
Cu ferestre mari de lemn
Cu flori la geam şi cu perdele fine
Şi nici nu le-aş fi remarcat
Dacă nu era o pisică
La colţ.

Am revenit pe acolo
De nenumarate ori
Doar pentru a-i zâmbi pisicii roşcate
Până când într-o seară
Am zărit o fată citind la fereastra
Din colţ.

Priveam la chipul ei
Cum strabatea rândurile
Când dulce, când încruntată
Şi aş fi rămas încremenit în veşnicie
Dacă nu începea să miaune pisica
Spre colţ.

Fata a tresărit şi m-a văzut
Eu n-am ştiut ce să fac
Picioarele însă n-au vrut să fugă
Buzele i-au şoptit că o plac
Iar inima se zbătea cât un purice
Într-un colţ.

De atunci ne vedem seară de seară
Ne sărutăm şi ne ţinem în braţe
Uneori ne mai şi certăm
Dar adormim privind la stele
Noi doi şi pisica
Pe colț.

(de Liviu Voicu, 14 februarie 2020)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *