Căram în viaţă, după noi, o scară… o şlefuim, o lăcuim, îi adăugăm trepte noi sau mai tăiem din ele…
Credem că scara noastra-i minunată, doar ne-am chinuit să o construim, să semene cu celelalte scări despre care se spune că sunt bune… ne-am închinat, ne-am educat, am avansat în cariere şi ne-am umplut de putere, şi i-am pierdut încet, încet, din treptele la care ţineam, dar despre care se zicea, ca nu ne vor urca nicăieri…
E scara noastră de valori…
Dar nu e scara noastră…
Este scara lor: a religiilor, a şcolilor, a corporaţiilor şi a conducătorilor…
Până când maturi şi conştienţi, nu ne îndoim de ea, treaptă cu treaptă…
Până când nu o punem, obiectiv, lângă alte scări radical diferite, ale altor credinţe, învăţături, idei materialiste şi ideologii, nu putem şti nici cât e de strâmbă sau şubredă…
Şi nimic nu pare bun sau rău, decât privit prin nişte scări…
Soldatul lor, este erou… pe scara noastra e calau…
Averea e dorinţa lor… pe scara noastra-i doar o stiva de scări aruncate peste scări…
Puterea e virtutea lor… pe scara noastra e un foc în care ard celelelte scări…
Şi mergi cu scara ta în spinare,
Şi vezi un om, ce cu a lui scară pare,
Ca-i de iubit… dar ştii ce-i tare?
Că unii doar imită o scară,
Şi-s goi, ca şi toţi cei care nu o cară…