Eram Padure deasa, inverzita,
Cu lac albastru-n fata mea,
De pasari lumea-mi era implinita,
Si te-ai iscat tu… din neant, asa…
Un Uragan, devastator si manios,
Cu norii gri, infuriati,
Tipai cu tunete nervos,
Si-i fulgerai pe toti nevinovatii…
Frunzele-mi tremurau de tine,
Lacul si pasarile-mi alergau,
Tu ratacit, nu mai plecai din mine,
Nici fulgerele si nici tunete nu-ti mai ieseau…
Si ai gasit in mine desfatare,
Iar eu la tine pura nebunie,
Plus-minus, ca doi poli atrasi in completare,
Indragostiti, neputinciosi, anti-chimie!
Liviu Voicu, 3 septembrie 2015