Zâmbeşti… şi ca o uşa îmi stai acum în faţă,
Te-ntredeschizi cât să-mi absorbi privirea,
Pătrund încet, păşind ca pe un fir de aţă,
Uşi dupa uşi îmi zăpăcesc, pe rând, gândirea…
Şi uşi mai noi şi uşi mai vechi,
Şi uşi mai mari şi uşi mai mici,
Prin praguri rând pe rand le trec,
M-aş rătăci, de tu nimic nu-mi zici…
Dar tu mă strigi cu drag din balamale,
Şi îmi susuri prin curent cuvinte dulci,
Bătăi frumoase se aud în departare,
Si raze prin găuri de cheie îmi arunci…
Şi uşi de neurnit şi uşi uşoare,
Şi uşi spre întuneric şi uşi spre ceresc,
Şi uşi mai dulci şi uşi amare,
Uşi după uşi… tot trec… şi tot găsesc…
Uşa întredeschisă am lasat’ demult în spate,
Şi am rătăcit ceva… ceva… prin tine,
Dar într-o zi te-am înţeles şi iată:
Fereastră m-am deschis, să vezi lumea prin mine!
Liviu, 23 Ianuarie 2014.