Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

 

Când te-am zărit, erai o stea ce strălucea şi nu e,
Lumina-ţi răzbătea din vers, feeric,
Îmi povesteai că plopii fără soţ zguduie,
Şi mă rugai, să mai rămân, în codrul de copil angelic…

Şi să mă întreb şi să socot’, de mii de ori,
Cum să rămân, la toate valurile vietii, rece,
Dar dacă ramurile-mi bat în geam, să le deschid,
Că sol de amor, îmi poartă vântul care trece…

M-ai învăţat, să stau în cerul meu, Luceafăr,
Să nu mă pierd la prea-frumoase fete, mort,
Ci să iubesc pe cine dorul mi-l ascultă,
Şi calea îmi deschide, spre a privi, gândind că pot…

Sara pe deal, să mai dansez când buciumul rasună,
Prin crâng, cu susur de izvor să mai vorbesc,
Şi să zâmbesc cu drag, prin mii de stele, către Luna,
Cu flori de tei, să nu mă tem, să mă ameţesc…

Pân’ ce la malul mării, voi veni încet şi de departe…
Ca să mă-ntind şi eu, pe-un pat din rămurele,
Să ne privim vieţile, de valuri – corăbii sparte,
Şi s-adormim, fără să ştim, în cânt’ de somnoroase păsărele.

© Liviu Voicu, 15.01.2016

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *