Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Tu ce-ti doresti de Craciun? Alt telefon, noul Playstation, un ceas de firma, o geanta scumpa, un nou laptop,un televizor, o vacanta exotica sau poate o masina? Sunt mii si mii de raspunsuri la aceasta intrebare si in plus ne mai surprind cei dragi si cu cadouri neasteptate…

Era destul de frig in acea dimineata, poate pentru a-mi reaminti ca este totusi iarna, chiar daca nu a nins inca… Desi iesisem din casa, nu ma trezisem inca bine si mai visam la patul caldut, inghesuindu-mi mainile in buzunare si resipirand in gulerul paltonului… Ma intrebam ca mai toata lumea in zilele astea, ce cadouri sa cumpar de Craciun, cand am dat peste scena de mai jos: cativa oameni ai strazii, de varste diferite, incalzindu-se la aburul de canal… Nu mai vazusem de ceva timp acest gen de imagini, fix in centrul capitalei noastre, asa ca nu am putut trece nepasator pe langa ei si m-am oprit pentru a le afla povestile de viata…

Erau trei generatii de oameni ai strazii, avand trei tipuri de povesti si atitudini fata de situatia in care se aflau. In planul apropiat, pe o gura de canal dormeau doi baieti minori… aveau langa ei o punga de mancare si niste chistoace de tigari. Cand s-au trezit si am vorbit, am inteles ca le place libertatea strazii, fumau chistoace de pe jos si se invarteau pe langa Mega Image, unde lumea le mai dadea cate ceva de mancare. 

Cei doi copii venisera in Bucuresti “ca sa isi faca banii lor” . Nu voiau sa se intoarca acasa, in Constanta, unde spuneau ca se ocupau cam cu acelasi lucru. Nu voiau nici sa mearga la un centru pentru copii, sugerat de mine, unde ar fi putut primi mancare, s-ar fi putut spala si ar fi putut dormi in contitii decente. Spuneau ca au fost cateva zile acolo si ii bateau educatorii. Poate ca minteau, poate ca nu, cert e ca preferau sa stea pe strada.

Liviu, a fumat aproape tot timpul cat am stat de vorba. Are 14 ani si mai are un frate Ali Ergun, care se afla inca in centrul de copii. Am remarcat ca vorbea ca un copil educat, cu scoala, in ciuda faptului ca era pe strada si ca cicatricile de pe fata lui tradau faptul ca trecuse prin multe greutati. Desi ii intreb des pe oamenii din jurul meu de ce fumeaza, lui nu ii pot spune asta… nici oamenilor strazii pe care ii vad ca beau, nu le pot spune nimic, pt ca sunt constient ca e o probabilitate mare ca si eu sa fac la fel in locul lor. E o mica “senzatie de bine” in aceasta viata care nu este foarte roz.

Al doilea tip de oameni aflat in grupul intalnit exagerase cu “senzatia de bine”. Erau un cuplu, un el si o ea stand inveliti pe urmatoarea gura de canal. Conversatia am purtat-o cu el, care fiind mai autoritar, nu-i dadea timp si ei sa-mi mai raspunda la vreo intrebare. Mi-a spus singur ca e un om periculos si ca ar fi mai bine sa ma feresc de el… Era ca un fel de catel care latra pentru a-si delimita teritoriul teritoriul dar nu m-a muscat. Insa nici eu nu am reusit sa-i fac un portret…

Avea 24 de ani iar felul lui de a vorbi era mult diferit de cel al copiilor. El era un smecheras. Un om care stia ce cauta pe strada si se descurca. Daca avea ocazia sa te arda o facea. Asta o spunea chiar el. L-am intrebat daca nu ar vrea sa mearga la un adapost, macar pe timpul noptilor de iarna. Mi-a raspuns ca e multa mizerie acolo, ca a lut paduchi si ca poti lua ciuperci si alte boli. In plus se isca tot timpul conflicte intre oamenii strazii. Recunosc ca am fost surprins de acest raspuns pt ca ma gadeam ca un astfel de centru le vine cumva in sprijin. Apoi mi-a zis ca desi arata cat de cat OK, e distrus pe interior… se drogase ani de zile… acum ia zilnic un pumn de metadona pentru a nu intra in sevraj si a face prostii…

Al treilea tip de om al strazii pe care l-am intalnit in dimineata aceea era un om care ar fi putut fi oricare dintre noi. Spun asta pentru ca pana acum 4 ani Relu a avut o viata normala. Era casatorit si avea o fetita Cristina de 14 ani. Din cauza lipsei locurilor de munca din zona de nord a tarii si a veniturilor foarte mici, sotia sa a plecat sa munceasca in Italia. Aceasta separare a dus ulterior la divort. Dupa divort I-a dat voie fostei sotii sa ia si fetita in Italia, in speranta ca va avea o viata mai buna, desi asta a insemnat ca el sa nu o mai vada… el a ramas sa locuiasca cu mama sa si s-a descurcat din ce in ce mai greu, reusind sa mai faca un ban lucrand ca zilier sau culegand fructe de padure pentru centrele de colectare.

In urma cu 3 ani mama sa a decedat si el a ajuns in strada… la adaposturile de care vorbeam mai sus nu este primit sa doarma peste noapte pentru ca nu are buletin de Bucuresti. Sta totusi prin Bucuresti pentru ca aici are o sora unde mai poate merge din cand in cand pentru a se splala si a-si depozita cateva lucruri. Uneori cand are bani, Relu inchiriaza cu 10 lei o camaruta undeva prin zona Obor, unde mai vin taranii din piata sa stea peste noapte… Mai ajuta la descarcat marfuri, le mai cara pana la masini cumparaturile unora sau le gaseste locuri de parcare. In timp ce vorbeste, tuseste din cand in cand si imi spune ca are tuberculoza. Din cauza asta oboseste destul de rapid cand face efort. Mai are o problema vizibila de sanatate, merge schiopatand. Asta pentru ca recent, a avut o altercatie si si-a rupt un picior. Medicii i-au pus un gips si apoi l-au lasat pe strada. A zacut imobilizat cateva zile in spatele unui bloc. Foarte putini oameni s-au apropiat de el atunci pentru a-l intreba daca a mancat ceva sau a baut macar o gura de apa. Nu a mai putut rezista in starea aceea si si-a dar jos gipsul inainte de a se videca…

Am stat cca 2 ore de vorba, timp in care lumea trecea grabita in drum spre serviciu, scoala, cumparaturi… unii se mirau cand ii vedeau, altii se amuzau de situatia lor iar cei mai multi se uitau pur si simplu in alta parte, indiferenti… I-am dat niste bani lui Radu sa-si ia ceva de mancare si am revenit peste cateva zile pentru a-i aduce cativa saci cu haine. Am luat pur si simplu din sifonier paltoane, pulovere, pataloni si altele gandindu-ma ca sigur mie nu-mi vor lipsi mai mult decat ii vor trebui lui. Le-am dus la sora lui unde le poate depozita si folosi cand are nevoie de ele. Mi-a spus ca pe copii i-a luat politia a doua zi dupa ce am vorbit cu ei. Relu are 38 de ani si e in strada pentru ca este nevoit. Nu-i place ca a ajuns in situatia asta si se lupta doar pt a supravietui.

 Legat de intrebarea din titlu, stiu foarte bine ce-si doreste Relu de Craciun: un loc de munca… sa stea de paza undeva… sa castige cativa lei care sa-i permita sa inchirieze acea camaruta zilnic… sa manance… sa aiba unde se spala si dormi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *